Figura 1Una din cele mai serioase greşeli pe care un începător în ale limbajului trupului o poate comite este aceea de a interpreta un anumit gest izolându-l de alte gesturi sau circumstanţe. Scărpinatul capului, de exemplu, poale însemna multe: mătreaţă, păduchi, transpirație, incertitudine, memorie proastă sau minciună, în funcţie de alte gesturi făcute concomitent. De aceea, pentru a le citi corect, gesturile trebuie privite întotdeauna în ansamblul lor.
Limbajul trupului, asemenea oricărui alt limbaj, constă din cuvinte, propoziţii şi o anumită punctuaţie. Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe înţelesuri. Numai analizat într-o propoziţie, alături de alte cuvinte, putem înţelege pe deplin sensul unui cuvânt.
Gesturile sosesc grupate în "propoziţii" şi transmit neîncetat adevărul despre sentimentele si atitudinile persoanei în cauză. "Perspicace" este acel om care poate citi "propoziţiile" non-verbale si le poate confrunta cu precizie cu propoziţiile verbale.
Figura 1 arată grupul de gesturi comune indicând o evaluare critică. Cel mai important este gestul mâinii sprijinite pe obraz, cu degetul arătător ridicat, în timp ce un alt deget acoperă buzele, iar degetul mare   sprijină bărbia. Dovezi în plus că acest ascultător îl priveşte în mod critic pe vorbitor sunt picioarele aşezate strâns unul peste altul şi celălalt braţ pus de-a curmezişul pe piept (poziţie defensivă), precum şi capul şi bărbia lăsate uşor în jos (ostilitate).
Această "propoziţie" non-verbală afirmă ceva de genul următor: "Nu-mi place ce spuneţi şi nu sunt de acord cu dv. "dacă ar spune că a fost încântat de ceea ce dvs. aţi afirmat, el ar minţi, deoarece cuvintele şi gesturile sale ar fi în discordanţă. Cercetarea arată că semnalele non-verbale au o importanţă de cinci ori mai mare decât cele verbale, iar când cele două sunt în discordanţă oamenii se bizuie pe mesajul non-verbal, conţinutul verbal putând să nu fie luat în consideraţie.

Vedem adesea politicieni de rang înalt stând la pupitrul vorbitorilor, cu braţele strâns încrucişate pe piept (poziţie defensivă) şi cu bărbia lăsată în jos (poziţie critică sau ostilă), în timp ce încearcă să impresioneze auditoriul spunând cât de receptivi şi deschişi sunt ei faţă de ideile tinerilor. Se străduiesc să convingă publicul de generozitatea lor, de concepţia lor umanistă şi, în acelaşi timp, aplică lovituri aspre şi rapide de carate pupitrului. Sigmund Freud a observat o dată că, în timp ce o pacientă vorbea elogios despre mariajul ei, în mod inconştient tot trăgea în sus şi în jos verigheta de pe deget. Freud cunoştea semnificaţia acestui gest inconştient şi nu s-a lăsat surprins atunci când problemele de mariaj au apărut la suprafaţă.
Observarea grupurilor de gesturi şi a concordanţei sau discordanţei dintre aspectele verbale şi cele non-verbale ale comunicării reprezintă cheia interpretării corecte a limbajului trupului.
Concordanţa
Dacă dvs., în calitate de orator, l-aţi întreba pe ascultătorul înfăţişat în Figura 1 ce părere are despre cele rostite de dvs. şi el ar răspunde că nu este de acord cu ele, atunci semnalele sale non-verbale ar fi în concordanţă cu propoziţiile sale verbale.
Gesturi în context
Pe lângă observarea grupurilor de gesturi şi a concordanţei dintre vorbire şi mişcările trupului, toate gesturile vor fi considerate în contextul în care apar. Dacă, de exemplu, cineva stă aşezat la un capăt de linie de autobuz cu mâinile şi picioarele ţinute strâns unele peste altele şi cu bărbia lăsată în jos, într-o zi friguroasă de iarnă, după toate probabilităţile el nu a luat această poziţie din defensivă, ci pentru că îi este frig. Dar dacă respectivul ar adopta aceleaşi gesturi în timp ce un altul aflat în faţa lui ar încerca să-i vândă un produs sau să-i ofere un serviciu, interpretarea corectă ar fi că cel în cauză se manifestă în mod negativ sau defensiv faţă de situaţie.
Alţi factori care influenţează interpretarea
Figura 2Un om care practică o strângere de mână numită "peste mort" probabil va fi acuzat că are un caracter slab; raţiunea acestei opinii răspândite va fi analizată în capitolul referitor la tehnicile strângerilor de mână. în schimb, dacă acel om suferă de artrită la mâini, cu siguranţă că va întinde mâna în maniera "peşte mort", pentru a evita durerea cauzată de o strângere puternică de mână. De asemenea, artiştii, muzicienii, chirurgii şi toţi cei care efectuează munci delicate cu mâinile lor, preferă în general să nu întindă mâna, iar dacă totuşi sunt obligaţi să o facă, vor folosi metoda "peştelui mort" pentru a-şi proteja mâinile.
Dacă cineva poartă o haină nepotrivită sau prea strâmtă, se poate întâmpla să nu fie în stare să facă unele gesturi şi această situaţie poate afecta utilizarea limbajului trupului. Aceste cazuri se referă la o mică parte dintre oameni, dar este important de luat în considerare ce anume efecte pot avea unele restricţii fizice sau diferite incapacităţi asupra mişcărilor noastre.
Rang şi autoritate
Figura 3Cercetările efectuate în domeniul lingvisticii au arătat că există o legătură directă între gradul de statut social, de instruire şi prestigiu ale unei persoane şi bogăţia vocabularului său. Cu alte cuvinte, cu cât mai sus se află o persoană pe scara vieţii sociale sau de management, cu atât mai bine reuşeşte să comunice prin cuvinte şi fraze.
Cercetările referitoare la comunicările non-verbale au evidenţiat existenţa unei corelaţii între disponibilitatea de vorbire (bagajul de cuvinte deţinut) al unei persoane şi numărul de gesturi pe care îl utilizează pentru a transmite mesajul său. Aceasta înseamnă că rangul social, instruirea şi prestigiul unei persoane au influenţă directă asupra numărului de gesturi sau de mişcări ale trupului utilizate. Persoana aflată pe treapta cea mai de sus a ierarhiei sociale sau de conducere se bazează, în principal, pe vocabularul său bogat, în timp ce una mai puţin educată sau necalificată se va sprijini, pentru transmiterea intenţiilor sale, mai mult pe gesturi decât pe cuvinte.
Figura 4Rapiditatea unor gesturi şi evidenţa lor în ochii altora este în legătură şi cu vârsta individului. De exemplu, dacă un copil de cinci ani spune o minciună părinţilor, el îşi acoperă de îndată gura cu o mână sau cu amândouă (Figura 2). Gestul acoperirii gurii alertează părinţii în privinţa comiterii minciunii. Acest gest va fi utilizat şi în continuare, în decursul întregii vieţi, modificându-se doar viteza aplicării lui. Când minte, un adolescent îşi ridică şi el mâna la gură ca şi copilul de cinci ani, dar, în loc de acoperirea bruscă a gurii, degetele vor mângâia uşor buzele (Figura 3).
Gestul acoperirii gurii devine şi mai rafinat la adulţi. Când adultul minte, creierul său dă ordin mâinii să acopere gura pentru a stopa cuvintele mincinoase, ca şi în cazul copilului şi al adolescentului, dar, în ultima clipă, mâna sa va aluneca mai departe pe faţă şi va atinge nasul (Figura 4). Acest gest nu este altceva decât varianta rafinată a gestului de acoperire a gurii folosit în copilărie şi exemplifică faptul că, o dată cu îmbătrânirea omului, multe din gesturile sale devin mai rafinate şi mai puţin vizibile. Aceasta înseamnă că este mult mai dificil să citeşti gesturile unui om de cincizeci de ani, decât ale unuia mult mai tânăr.
Allan Pease „limbajul Trupului”
Următoare temă va fi "falsificarea limbajului trupului".

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE