Cazurile de gripă pandemică sunt în descreştere. Luminiţa Suveică, Şefa direcţiei de sănătate a Primăriei, a declarat în cadrul şedinţei operative de luni, 28 decembrie, că pe parcursul săptămânii trecute, în Chişinău au fost înregistrate cu 300 de cazuri mai puţine decât de obicei.
„Este prima săptămână cu descreştere a numărului de îmbolnăviri. Săptămâna trecută în municipiu au fost înregistrate 1.300 cazuri de gripă pandemică, comparativ cu peste 1.700 înregistrate anterior”, a precizat Suveică.
În acest context, dacă săptămânele trecute în spitale nu mai erau locuri libere pentru pacienţi, astăzi, a mai spus Suveică, spitalele dispun de 77 de paturi libere.
Cu părere de rău, a remarcat Luminiţa Suveică, populaţia refuză să se vaccineze împotriva gripei pandemice. Până în prezent s-au vaccinat doar 3044 persoane, dintr-un total de 50 de mii incluse în categoria persoanelor cu risc sporit de îmbolnăvire. Nici o persoană vaccinată nu a acuzat reacţii adverse.
Totodată, scade numărul cazurilor de viroze şi pneumonii. Iurie Pânzaru, şeful Centrului Medicină Preventivă a menţionat că „de la 60-70 de cazuri de viroze şi pneumonie înregistrate zilnic, săptămâna trecută am înregistrat câte 9-10 cazuri zilnice”.
Specialiştii susţin că reducerea cazurilor de îmbolnăviri se datorează şi perioadei de vacanţă.
Amintim că până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 2524 cazuri de gripă pandemică, inclusiv 22 decese.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE