Fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, iese din nou la rampă. El a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă că de pe urma jafului din sectorul bancar au avut de beneficiat atât vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, cât şi fostul lider PLDM, Vlad Filat, informează Politik.md.
De asemenea, Gofman a confirmat faptul că Serghei Iaralov, controversat om de afaceri, a fost coordonatorul jafului. De aceea, fostul şef-adjunct susţine că jaful secolului trebuie să devină ţinta unei anchete internaţionale.
„În 2012, în lunile februarie, martie şi aprilie, mai multe clanuri au luptat pentru a deţine controlul asupra principalei bănci sistemice din R. Moldova, Banca de Economii. Jaful secolului a demarat în aprilie 2012. A avut în trei etape, ultima a durat până în noiembrie 2014. Asta nu înseamnă că s-a încheiat, această schemă continuă să fie în vigoare. Trebuie să facem distincţie între beneficiarii efectivi şi cei intermediari, toată schema a funcţionat ca un mecanism până în mici detalii. În jaful miliardului, principalul beneficiar este Vladimir Plahotniuc, reprezentantul principal al elitei politice. Al doilea este Vladimir Filat, care a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru furtul miliardului din rezervele BNM, dar nu pentru jaful propriu-zis. (...) Deja nu este secret că coordonatorul jafului a fost Serghei Iaralov, care este şi cetăţean al SUA. Este membru al Consiliului politic al unuia dintre partide şi om apropiat lui Plahotniuc”, a declarat Mihail Gofman.
În context, el a insistat că furtul din sistemul bancar trebuie asistat la nivel internaţional deoarece în R. Moldova nu există forţe suficiente. Anterior, în cadrul emisiunii „Interpol” fostul angajat CNA a spus că partenerii din SUA i-a oferit asistenţă şi asta pentru că prin acel jaf s-au jefuit şi banii contribuabilii americani.
De asemenea, el a spus că neapărat se va prezenta la Procuratura Anticorupţie şi că a lua legătura cu procurorul Adriana Beţişor, menţionând că se va întoarce în ţară peste 10 zile. În context, Gofman a spus că după dezvăluirile pe care le-a făcut a fost ameninţat el, cât şi familia sa. El i-a spus şi jurnalistei Natalia Morari să fie atentă pentru că ar exista pericole pentru viaţa ei, din cauza emisiunilor transmise privind miliardul furat.