Deputatul Mihai Godea a adresat 3 interpelări oficiale către Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Informații și Securitate, anunță Politik.md. Parlamentarul va cere acestor instituții informații complete despre cazurile, în care cetățenii R. Moldova au fost reținuți de către forțele de la Tiraspol.
Deputatul mai vrea să afle în ce măsură forțele de ordine din dreapta Nistrului au colaborat cu cele in dreapta. „Suntem conștienți că sunt arestați și cetățeni infractori periculoși, dar milițienii transnistreni trebuie să fie doar martori în dosarele penale intentate la Chișinău.
Avem pe teritoriu o grupare para-militară instruita de Federația Rusă, care se pot mișca liber pe ambele maluri ale Nistrului și pot reține persoane, ceea ce pune în pericol toți cetățenii aflați pe întreg teritoriul RM. Autoritățile sunt obligate Constituțional să constate și să ia măsurile de rigoare. Aceste acțiuni pot fi inițiate doar de organele legale din RM și avem parteneri europeni gata să ne sprijine, care susțin independența și integritatea R. Moldova”, a declarat Mihai Godea în cadrul unei conferințe de presă.
În context, deputatul s-a referit la recentul caz de reținere a directorului Liceului „Lucian Blaga”. În acest sens, el a salutat utosesizarea Procuraturii Generale, dar a spus că acest lucru nu este suficient.