Cetăţenii Republicii Moldova ar putea călători fără vize în Uniunea Europeană deja în primul trimestru al anului viitor. Declaraţia a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, de la Vilnius, scrie Publika.md.
Potrivit șefei diplomației de la Chișinău, ieri Comisia Europeană a formalizat iniţiativa legislativă privind abolirea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, prin transmiterea propunerii către Parlamentul European, care va fi funcţional până la finele lunii martie 2014, după care va intra în campanie electorală.
„Considerăm că avem suficient timp să obţinem această decizie a Comisiei Europene şi a Parlamentului European. Sperăm ca recomandarea să fie aprobată de toate statele membre, ceea ce înseamnă finalizarea procesului. Aşteptăm că până în martie 2014, procedura va fi finalizată", a declarat Natalia Gherman.
Ministrul de Externe a spus că este greu de precizat din ce zi şi din ce lună moldovenii vor putea călători liber în UE, dar "am speranţa că se va întâmpla în primul trimestru al anului 2014".

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE