Vicepreşedinte Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, și-a prezentat astăzi, 10 ianuarie, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cererea de demisie. Aceasta a fost acceptată de către membrii CSM, anunță Politik.md cu referire la PublikaTV.

 

Potrivit sursei, Gheorghe Crețu a fost lipsit de imunitate, la solicitarea Procuraturii Generale, în privința posibilității de urmărire penală a acestuia şi tragerea sa la răspundere. El este cercetat în cadrul unei anchete privind omorul unui tânăr, în timp ce se afla la vânătoare în Pădurea Domnească.
Reamintim, că Procuratura Generală a expediat un demers CSM, prin care solicită ridicarea imunităţii vicepreședintelui Curții de Apel Chișinău, Gheorghe Crețu şi acordul instituţiei pentru iniţierea unei cause de anchetă penală. Pe data de 23 decembrie 2012, Sorin Paciu, în vârstă de 34 de ani a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare de mistreţi, în pădurea din preajma satului Călineşti, raionul Făleşti.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE