Construcția care acum două decenii constituia o atracție pentru vizitatorii capitalei, astăzi s-a transformat într-un morman de fiare ruginite. La doi ani de când municipalitatea a lansat un concurs de lansare a unui parteneriat public-privat pentru reparația telefericului din Chișinău, încă niciun agent economic nu s-a arătat interesat de propunere, informează Politik.md.
Funicularul din Chișinău, numit și teleferic, a fost construit încă înaintea anilor `90. Pe lângă faptul că făcea legătura dintre strada Calea Ieșilor și strada Nicolae Costin, acesta era și parte dintr-un proiect grandios de transformare a sectorului Buiucani într-o zonă de agrement modernă, planuri care n-au fost transpuse în realitate. Construcția a devenit inutilă începând cu 1996, imediat după ce și-a încetat activitatea pe motiv că nu genera profit, dar și în legătură cu o defecțiune produsă după un cutremur.
Pentru prima dată despre renovarea obiectivului s-a discutat în ianuarie 2013, când primarul capitalei a pus în discuție subiectul în cadrul ședinței Primăriei. Deși atunci s-a convenit pe necesitatea lansării unui parteneriat public-privat pentru reparația telefericului din Chișinău, potrivit șefului Regiei Transport Electric din Chișinău, Gheorghe Morgoci, până astăzi niciun agent economic nu și-a manifestat interesul față de acestă oportunitate.
Pentru ca telefericul să fie repus în funcțiune ar fi nevoie de investiții de peste un milion de euro.