Membrii Consiliului Coordonator al Audiovizalului (CCA) au supus unor critici dure inițiativa UTA Găgăuzia de a substitui Adunării Populare din regiune atribuţiile legale ale CCA și ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice, comunică Politik.md.
Potrivit membrilor CCA, proiectul de modificare a Legii audiovizualului este unul ilegal prin faptul că încearcă să submineze suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi aduce atingere dreptului Consiliului Coordonator al Audiovizualului de a reglementa domeniul comunicării audiovizuale în regiunea găgăuză.
Conform proiectului de lege, autorităţile din Găgăuzia vor putea să elibereze independent licenţe de emisie, utilizare şi retransmisie, inclusiv pentru frecvenţe terestre, care sunt patrimoniu naţional. La fel, găgăuzii își doresc să monitorizeze de sine stătător respectarea de către radiodifuzori şi distribuitorii de servicii a prevederilor legale, dar și să instituie o altă procedură de alegere şi numire a membrilor Consiliului de Observatori ai Instituţiei Publice Regionale a Audiovizualului „Găgăuziya Radio Televizionu”, decât cea indicată în Codul Audiovizualului al Republicii Moldova.
În context, membrii CCA au atenţionat asupra faptului că Adunarea Populară a Găgăuziei încearcă să pericliteze activitatea instituţiilor audiovizuale, care activează în baza licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie eliberate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Potrivit CCA, astfel se încalcă atât legislaţia naţională, cât şi actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, în special, Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.
Ca urmare, membrii CCA au decis să sesizeze Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul, Procuratura Generală, Curtea Constituţională şi Serviciul de Informaţii şi Securitate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE