Universitatea de Stat din Moldova (USM) şi Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) urmează să prezinte, până la finele lunii iunie, un concept de fuziune, ceea ce reprezintă o nouă etapă în reforma învățământului anunțată de Ministerul Educației și Cercetării, notează TVR Moldova.

Totuși, rectorul USM, Igor Şarov, susține că fuziunea nu se va realiza până când nu vor fi rezolvate problemele financiare ale universităţilor.

Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, conducerea USM şi UTM urmează să formeze grupuri de negocieri pentru a ajunge la un acord în ceea ce priveşte fuzionarea celor două instituţii.

„Ei urmează să delege grupurile de negocieri din partea ambelor universităţi, care până la sârşitul lunii iunie va trebui să prezinte un concept care să răspundă cum ar funcţiona la modul practic o asemenea fuziune. Dar prima etapă este desemnarea acestor grupuri de negociere, care înseamnă deschiderea comunităţii universitatea pentru aceste discuţii”, a explicat Perciun.

De cealaltă parte, rectorul USM, Igor Şarov, susţine că problema fuziunii nu va fi pusă în discuţie până când nu vor fi îndeplinite solicitările făcute către Guvern pentru rectificările la buget pentru învăţământul superior.

„Eu voi propune colegilor amânarea negocierilor privind fuziunea celor două universităţi până la clarificarea situaţiei cu răspunsurile la întrebările care au fost vociferate în cadrul şedinţei din 30 aprilie de către Consiliul Rectorilor la întâlnirea cu prim-ministrul. Punctul întâi este punctul cel mai important şi anume dificitul bugetar cu care se confruntă universităţile”, a a subliniat Șarov.

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tehnică din Moldova ar putea fuziona, formând o singură instituție de învățământ, Universitatea din Chișinău.

În iulie 2022, cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea cu privire la reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării.

Universitatea de Stat din Moldova a absorbit Academia de Administrare Publică și alte 13 institute de cercetare care sunt conectate la programele de studii superioare de licență, master și doctorat ale USM.

Universitatea Tehnică a Moldovei a fuzionat cu Universitatea Agrară de Stat din Moldova și cu alte trei institute de cercetare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE