O grupare criminală specializată pe furtul din locuințe a fost destructurată de poliția capitalei. Potrivit datelor preliminare, aceștia au pătruns în cel puțin 13 case, iar suma pagubelor suferite de proprietari depășește cincimilioane de lei, informează Politik.md.
Hoții, originari din sudul țării, acționau de obicei pe timp de noapte, în zilele de odihnă, când proprietarii locuințelor nu erau acasă. Aceștia pătrundeau în case după ce forțau geamurile din termopan sau lacătele de la ușă și ținteau anume safeurile ce nu erau fixate de perete sau de podea, așa cum se recomandă. De obicei, aceștia acționau în sectorul Botanica al capitalei.
Deși nu își recunosc vinovăția, persoanele au fost reținute pe un termen de 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, pentru fapta lor, aceștia riscă închisoare de până la 12 ani.