Protestatarii din Piața Marii Adunări Naționale se pregătesc de vreme rece. Pentru a se proteja de frig, în orășeul corturilor au fost aduse foi de polistiren, comunică Politik.md.
Astfel, fiecare participant la protest care înoptează în cort, își poate lua câte foi are nevoie pentru a-și izola cortul din punct de vedere termic. Potrivit organizatorilor foile de polistiren au fost cumpărate din donații.
Astăzi este a cincea zi în care protestatarii rămân în corturi, după protestul din 6 septembrie curent, organizat de Platforma Civică ”Demnitate și Adevăr”. Printre cele mai importante revendicări ale manifestanților se numără depolitizarea instituțiilor de drept din stat, demisia Guvernului, demisia președintelui, autodizolvarea Parlamentului și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate.