Un tânăr jucător legitimat la echipa secundă a clubului Anji Mahacikala, Gasan Magomedov a fost ucis duminică noaptea, în urma unui atac armat din capitala Daghestanului (republică autonomă în componența Rusiei).
Potrivit site-ului oficial al clubului din Mahacikala, jucătorul care la 17 ianuarie urma să împlineasca 21 de ani a încetat din viaţă după ce persoane necunoscute au tras cu mitraliera asupra maşinii sale. Magomedov a jucat fotbal sâmbătă seară, împreună cu mai mulţi prieteni, iar în momentul atacului se deplasa la casa părinţilor săi, aflată în localitatea Novokuli.
"Pe la miezul nopţii, jucătorul şi-a sunat familia ca să o anunţe că este în drum spre casă. La scurt timp după apel, familia a auzit focuri de armă automată. Când au ieşit la poartă, membrii familiei l-au văzut pe Gasan însângerat în maşina în care se trăsese cu mitraliera. Era prea târziu ca să mai fie salvat, iar Gasan a murit în drum spre spital", comunică fc-anji.ru.
Poliţia încă nu i-a identificat pe atacatori.

