Duminică s-au finalizat meciurile primei etape din ediția 2013/2014 a Diviziei Naționale la fotbal. La fel ca și în primele trei meciuri, echipele ne-au bucurat tot cu nouă goluri marcate.
Pregătindu-se de meciul de foc din Franța cu Saint Etienne, de săptămâna viitoare, ”vulturii” din Orhei au făcut o repetiție generală pe propriul stadion, învingând Speranța Crihana Veche cu un categoric 6-0. Eroul primei reprize a fost Petru Leucă, care a reușit o dublă, înscriind în minutul 38 și în prelungirile primului mitan.
Imediat după pauză, fotbalistul român Rareș Ciprian Soporan a înscris pentru 3-0, iar până la finele meciului, Milsami a mai marcat de trei ori, prin Monday Shedrak Ovye, Guilherme de Paula și Vadim Bolohan. Astfel, discipolii antrenorului Ștefan Stoica au stabilit scorul etapei inaugurale a turneului.
Debutantele au făcut furori în primele lor meciuri din eșalonul superior. După ce, ieri, Dinamo Auto a învins în deplasare pe Academia Chișinău. Duminică a venit rândul lui Veris să se remarce. Elevii lui Dănuț Oprea au învins, tot în deplasare, pe Olimpia Bălți cu 3-0.
Meciul dintre vicecampioana Dacia Chișinău și echipa FC Tiraspol a fost unica din această rundă, încheiată fără nici un gol.
Astfel câte o victorie și-au trecut în cont după meciurile din week-end, formațiile Rapid, Dinamo Auto, Veris și Milsami.

