Poliţiştii au reţinut în flagrant un jefuitor care a împuşcat de mai multe ori dintr-o armă de vânătoare cu ţeava retezată.

Potrivit CGP, în jurul orei 01:35, a parvenit un apel telefonic precum că în orăşelul Sângera, în preajma unui bar de pe strada Chişinău, s-a iscat un conflict între persoane necunoscute. La faţa locului a ajuns un echipaj mobil de patrulă care a somat persoanele să se abţină de la acţiunile violente. Însă, agresorii nu s-au conformat cerinţelor legale şi au efectuat o împuşcătură în direcţia poliţiştilor.
Astfel forţele de ordine au fost nevoite conform regulamentului de activitate să aplice arma de foc din dotare şi au reuşit imobilizarea atacatorului care avea asupra lui o armă de vânătoare cu ţeava retezată, fiind solicitate forţe suplimentare în scopul reţinerii celorlalţi complici. El s-a dovedit a fi un individ în vârstă de 47 ani, anterior judecat pentru atacuri tâlhăreşti, care a fost încătuşat şi escortat la comisariatul de sector pentru audieri.
În rezultatul acţiunilor de investigaţii s-a constatat că patru indivizi înarmaţi, cu mănuşi şi cagule pe faţă, au atacat paznicul în vârstă de 31 ani, al barului de unde au sustras produse alimentare şi bani în sumă de circa 1000 lei.
În present, forţele poliţieneşti întreprind toate măsurile de rigoare în vederea reţinerii celorlalţi trei bărbaţi. Pe marginea cazului dat a fost pornită o cauză penală, care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 6 până la 10 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE