De cum s-a instalat la putere, Vlad Filat a reluat relaţiile cu România şi cu Uniunea Europeană, blocate de regimul comunist. Mai mult decât atât, premierul de la Chişinău mizează pe un puternic sprijin din partea României pentru o integrare accelerată a Republicii Moldova în spaţiul UE.
Vineri, 20 noiembrie, Vlad Filat se va afla la Ialta, unde va discuta cu premierul rus Vladimir Putin despre soarta Transnistriei şi despre noile abordări politice pe care vrea să le imprime. Astfel, premierul a acordat un interviu pentru adevărul.ro în care au discutat despre temele sensibile de pe agenda răsăriteană.
Atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău s-a vehiculat intens varianta integrării accelerate a R. Moldova în UE prin unirea cu România. Consideraţi viabilă o asemenea variantă?
Au fost mai multe soluţii lansate, dar în mare parte având la bază emoţii. Noi ne-am asumat o guvernare responsabilă, având la bază pragmatismul. Avem şansa să aderăm la Uniunea Europeană într-o manieră accelerată fiind sprijiniţi puternic de către România. Într-un spaţiu valoric unic al Uniunii Europene avem toată deschiderea să ne regăsim.
Moscova poate oferi garanţii de stabilitate R. Moldova, în contextul actual?
Noi nu dorim să obţinem garanţii de la Moscova pentru a menţine stabilitatea politică şi economică în Republica Moldova. Noi urmărim ca relaţiile pe care le avem cu Federaţia Rusă să fie bazate pe respect reciproc, pe respectarea drepturilor suverane ale Republicii Moldova. În acest sens vom avea o politică responsabilă, dar şi aceasta o vom implementa cu demnitate.
V-aţi gândit la ceva anume? Daţi-ne trei priorităţi.
Nu cred că în relaţiile pe care urmează să le avem cu Federaţia Rusă ne putem rezuma doar la trei priorităţi. Problematica de la ora actuală este una foarte vastă şi nu o să se pună accentul doar pe situaţia pe care o avem în Transnistria. Urmează ca vineri, 20 noiembrie, la întâlnirea pe care o voi avea la Yalta cu premierul rus, domnul Putin, să începem o discuţie. Vreau să vă spun că va fi o discuţie principială – poate e prea mult spus – în care vom invoca argumente în favoarea rezolvării problemei Transnistriei.
În relaţia cu Moscova, credeţi că este posibilă o relaxare în ceea ce priveşte chestiunea transnistreană?
Sper că da şi vreau să vă spun că, după o perioadă îndelungată de timp, am reuşit să reîncepem dialogul. Este mult spus negociere, însă dialogul a reînceput în format deplin. Sper că acea întâlnire de la Viena a pus un nou început în vederea soluţionării conflictului transnistrean. Am observat o nouă energie în ceea ce priveşte abordările, dinspre partenerii noştri. Mă refer la Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi OSCE. Şi, foarte important, şi din partea Ucrainei.
Aţi accepta ca Republica Moldova să renunţe la Transnistria în schimbul unei aderări accelerate la Uniunea Europeană?
În primul rând, eu nu accept o asemenea abordare. Republica Moldova este un stat independent, suveran şi unitar. Urmează să muncim mult şi să readucem Transnistria în spaţiul constituţional al Republicii Moldova. În acest sens avem o perspectivă clară şi urmează să o realizăm.
Încearcă Ucraina să devină un fel de tutore al Republicii Moldova?
Nu cred, pentru că nu ar reuşi. Nu cred că o ţară anume poate să-şi asume rolul de tutore al Republicii Moldova. Noi sperăm să obţinem nu o tutelă, ci sprijinul sincer al partenerilor noştri din Vest, dar şi din Est. Mă refer în cazul dat la Ucraina.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE