“Am spus şi ieri că sunt prea multe emoţii şi prea puţină raţiune am văzut şi am auzit după şedinţa Consiliului. Nimeni nu s-a ascuns. Eu am anunţat într-o conferinţă anterior despre acest lucru. În cadrul acestor propuneri care urmau să aducă mai multă eficienţă, dar şi credibilitate acestui consiliu, sunt mult mai multe decât propunerea ca domnul Plahotniuc să nu mai fie la conducerea acestui Consiliu, dar să revină, dacă are capacitatea, în calitate de membru, iar în locul său să vină un alt reprezentant din domeniul ştiinific”, a declarat Filat.
Potrivit lui, Guvernul a propus ca din acest Consiliu să facă parte şi reprezentantul Ministerului Finanţelor, pentru că reforma presupune şi costuri. “O reformă care nu este argumentată inclusiv financiar nu are nici un sens. Cu atât mai mult, un şir de persoane care sunt reprezentate în acest Consiliu, care pe parcurs s-au opus vehemenet reformei, nu au ce căuta în Consiliu”, a mai spus Vlad Filat.
Menţionăm că ieri, după prima şedinţă a Consiliului Naţional pentru Reforma în Organelor de Ocrotire a Normelor de Drept, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim a cerut ca vicepreşedintele Consiliului, Vlad Plahotniuc, să fie înlocuit cu un reprezentant al societății civile, motivând că sunt mai multe suspiciuni pe interior privind modul în care au fost numiți membrii acestui Consiliu, iar reforma ar putea să fie pusă sub semnul întrebării.
La rândul său, preşedintele interimar al R.Moldova, Marian Lupu, a menţionat că Oleg Efrim nu este Dumnezeu ca să judece pe cineva, şi nu are nici dreptul profesional, nici cel moral să ceară aşa ceva. Mai mult, Lupu a spus că acesta ar trebui să-şi cunoască numărul la papuci.
Efrim a mai spus că în cazul în care Marian Lupu nu va aceepta această propunere, el va ceda funcția de vicepreședinte al Consiliului și va rămâne membru de rând.