Coincidență sau nu, dar și premierul Vlad Filat ca și liderul socialiștilor Igor Dodon, consideră că data alegerilor trebuie să fie stabilită la prima ședință a Parlamentului, adică la 16 februarie. Premierul susține că perioada pentru stabilirea cesteia a trecut deja. ”Este important ca data alegerilor să fie stabilită pe agenda politică, să fie cunoscută pentru toată lumea și să înceem procesul”, a declarat șeful Guvernul marți, 14 februarie, după teleconferința cu conducerea raioanelor RM.
Filat spune că urmează să identifice un candidat care să întrunească votul a 62 de deputați în Parlament. Totodată, premierul susține că aceste voturi necomuniste există la ora actuală. ”Acest candidat va fi propus, mai puțin contează din partea cui, important este, ca acesta să întrunească calitățile necesare pe care trebuie să le aibă un președinte bun. Din fericire, noi avem în țara noastră oameni care întrunesc asemenea calități”, a declarat acesta, refuzând să dea vreun nume.
”Părerea mea este că nu trebuie să ne hazardăm în a da careva nume, dar să ne concentrăm și să fim foarte serioși pentru a identifica un candidat, care să fie votat. Pe parcursul timpului am mai avut situații cînd hardul a stat la baza acțiunilor politcienilor în RM și din păcate rezultatul a fost unul deloc bun pentru țară”, a mai adăugat prim-ministrul.
Premierul a comentat și declarațiile liderul PL, Mihai Ghimpu care spunea ieri, în cadrul unei conferințe de presă că PLDM, PDM și socialiștii s-au înţeles între ei şi au înlăturat PL-ul din problema alegerii preşedintelui. ”PL este parte din AIE”, spune Filat, ”care și-a asumat actul guvernării în țara noastră și urmează cu colegii din PL și PD să ne continuăm activitatea. Noi avem o comunicare cu toți participanții în proces și cu PL, PD și cu domnul Dodon, este firesc să fie așa”, a explicat el.
În context, Vlad Filat a precizat că în final vor fi două rezultate, ”alegerea președintelui sau alegeri anticipate, ori un ori alta trebuie să se întâmple”, a mai spus șeful Executivului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE