Premierul Vlad Filat a dat indicaţii organelor abilitate să pornească o expertiză internaţională pe cazurile celor trei tineri care au decedat în urma protestelor din aprilie. Este vorba de Ion Ţâbuleac (22 ani) din Bolohani, Orhei, Eugen Ţapu (26 ani) din Soroca şi Maxim Canişev, (20) ani din Hristoforovca, Ungheni.
“În primul rând este decizia familiei. Trebuie să punem punct pe această situaţie fiindcă suspiciunile rămân în ce priveşte cauzele decesului acestor trei tineri. În primul rând, trebuie să pornim de la acceptul familiilor şi mai departe prin intermediul instituţiilor de stat cum ar fi Centrul de medicină legală care are menirea să facă examinările respective”, a precizat Vlad Filat.
Pentru a nu exista suspecţii în desfăşurarea expertizei, Filat a cerut implicarea experţilor internaţionali.
De notat că ieri, 28 ianuarie, Procuratura Generală a primit raportul expertizei internationale în cazul decesului lui Valeriu Boboc. Drept urmare, a precizat procurorul general, Valeriu Zubco, “experţii străini, dar şi cei naţionali au stabilit că decesul a survenit anume în urma leziunilor corporale cauzate lui Boboc şi nu în urma intoxicaţiei cu un gaz necunoscut, cum s-a spus la început”.
Amintim că anterior, premierul Vlad Filat a dispus ca la 7 aprilie să fie ridicat un Monument al victimelor torturii în faţa sediului Parlamentului.