FC Sheriff este unica echipă moldoveană rămasă în cupele europene. Tiraspolenii și-au aflat, luni, 7 august, posibilii adversari din play-off-ul UEFA Europa League, sezonul 2023-2024.
În cazul în care Sheriff va trece în turul trei preliminar de BATE Borisov (Belarus), campioana Moldovei va juca pe 24 august, în deplasare împotriva învinsei duelului din UEFA Champions League, KÍ Klaksvík (Insulele Feroe) – Molde FK (Norvegia). Returul va avea loc pe 31 august la Tiraspol. Dacă va ajunge în play-off-ul UEFA Europa League, echipa pregătită de Roberto Bordin își va asigura cel puțin prezența în grupele UEFA Europa Conference League.
Dubla cu BATE Borisov este programată pe 10 august, la Tiraspol și pe 17 august, pe stadionul Municipal din Mezőkövesd (Ungaria). În cazul unui eșec, “galben-negrii” își vor continua parcursul european în UEFA Europa Conference League, etapa play-off, împotriva echipei învingătoare din confruntarea FC Ballkani (Kosovo) – Lincoln Red Imps FC (Gibraltar).
În runda inaugurală de calificare a Ligii Campionilor din acest sezon, Sheriff a învins Farul Constanța (România), scor 0-1 și 3-0 după prelungiri, iar în turul 2 preliminar, campioana Moldovei a cedat de la Maccabi Haifa (Israel), scor 1-0 și 1-4 după prelungiri.