Facilități pentru cei, care doresc să schimbe pașapoartele sovietice cu pașapoarte actuale ale R. Moldova, anunță Politik.md. Aceștia vor fi scutiți de taxe de stat, dacă-și vor perfecta actele până la 1 septembrie.
Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi, în prima lectură, de către majoritatea parlamentară. Cu obiecții au venit deputații comuniști, care sunt deranjați de faptul că se dorește urgentarea acestui proces anume pentru a nu permite participarea acelor persoane la electorale.
Cu toate astea, autorii proiectului au explicat că acesta nu are legătură cu alegerile din toamna curentă și că se va complete doar legea adoptată anterior, care deja prevede obligativitatea deținătorilor de pașapoarte sovietice să le preschimbe în cele eliberate în prezent de autorități.
În nota informativă a proiectului se menționează că întregul Plan de acțiuni constă în extragerea din circulație, până la 1 septembrie, a pașapoartelor de tip sovietic. Documentul prevede perfecționarea cadrului legal și asigurarea asistenței din partea statului categoriilor de persoane, care posedă astfel de pașapoarte, la preschimbarea acestora, care se va efectua în regim facilitar și gratuit.