Experții energetici spun că procurarea de cître stat a gazului, în anii trecuți, în surplus, la prețuri înalte a creat un prejudiciu de aproape 34 milioane de dolari
Într-o "investigație" a postului televiziune TV8, este menţionat că povara financiară a gazului scump este moștenită încă din iarna lui 2022. În perioada mai 2022 - ianuarie 2023 Energocom a cumpărat aproape 600 milioane de m3 de gaz la un preț mediu de 1024 dolari. Această cantitate ar fi trebuit să acopere consumul malului drept al Nistrului pentru sezonul rece, dacă Gazprom ar fi sistat livrările de gaze pentru Moldova, așa cum amenința că o va face. Estimările autorităților au fost însă greșite. Gazul scump ne-a ajuns până în toamna anului 2023.
Victor Parlicov, ministrul Energiei spune că noi am intrat în mai 2023 cu peste 200 de milioane de metri cubi de gaze procurate anterior la prețuri mult mai mari.
„Noi nu am vândut aceste gaze în 2023 cu prețurile cu care au fost achiziționate, circa 1000 de dolari. Ele au fost vândute mai ieftin. Treptat, treptat, noi am diluat gazul mai ieftin cu gazul mai scump și vindem gazul la preț mediu. Acesta este motivul pentru care noi astăzi nu putem coborî prețul gazului sub 605 dolari”, a declarat Parlicov
Fostul director al ANRE, Octavian Calmîc, dă vina pe managementul defectuos și pe lipsa de viziune a celor implicați atunci în achiziționarea gazelor.
„Dacă hotărârea de guvern a stabilit în 2022 crearea unui stoc de 22,8 milioane de metri cubi, cum s-a ajuns la crearea unui stoc de 600 milioane de metri cubi? Asta este întrebarea cheie. Care este rațiunea? Sigur că stocuri trebuiau făcute, era incertitudinea pe piața internațională, regională și locale. Dar achizițiile excesive, noi nu am consumat acel gaz scump tot anul 2023”, s-a arătat nedumerit Calmîc.
Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, implicat atunci în achiziționarea gazelor, a dat vina pe incertitudinea de pe piața gazelor din acea perioadă. Spînu a mai menționat că exista riscul ca Gazprom să deconecteze total Republica Moldova de la gazele rusești. Prin urmare, calculele au arătat că pentru a ieși din iarnă era nevoie anume de această cantitate. „Dacă ne uităm la știri, la ce spuneau experții în perioada de toamnă, atunci noi ne așteptam la o iarnă foarte grea, friguroasă”, a declarat Andrei Spînu la TV8.
O hotărâre de guvern din august 2022, cu privire la măsurile care trebuie luate în cazul în care Gazprom va reduce livrările de gaze, stipula despre necesitatea de a procura 480 de milioane de metri cubi de gaze și nu 600.
„În documentul acesta sunt trei scenari cu privire la reducerea livrărilor de gaze din partea Gazprom - cu 35%, cu 50% sau în genere vor închide de tot gazul. Noi am avut situația a doua, când Gazprom ne dădea doar jumătate din volum. Prin urmare erau prevăzute 13 măsuri despre ce trebuie să facem ca să reducem consumul. În rezultat conform estimărilor guvernului, dacă nu se întâmplă nimic și o să avem gaz sufiecient, noi o să consumăm 961 de milioane de metri cubi. Dacă o să fie probleme și noi o să implementăm aceste măsuri, consumul se va reduce la 480 de milioane de metri cubi. Ne uităm cât a cumpărat Energocom. A cumpărat 600 de milioane de metri cubi. Întrebarea simplă. Pentru ce?”, s-a întrebat retoric Sergiu Tofilat, expert în domeniul energetic.
Calculele lui Sergiu Tofilat arată că surplusul de gaze procurat de Energocom în iarna lui 2023 a creat un prejudiciu de aproape 34 milioane de dolari.
„Gazul ăsta, cumpărat în exces, are un preț mediu de 724 dolari. Dacă noi zicem că a fost procurat în exces și este prejudiciu, trebuie să avem cu ce compara. Unica bază de comparație este prețul cu care Energocom a cumpărat vara aceasta - este 420 de dolari. Acum dacă facem diferența, care e 304 dolari la mia de metri cubi, înmulțit la cantitate, iese undeva 33,9 milioane de dolari. Asta noi am plătit mai mult pentru gazul ăsta procurat în ianuarie 2023 în exces”, conchide Tofilat.