Odată cu mărirea substanțială a salariului judecătorilor, nu mai este justificată achitarea concomitentă a salariului și a pensiei de magistrat. Opinia a fost expusă de experții Promo-LEX în cel mai recent raport lansat de organizație privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, comunică Politik.md.
Totodată, experții susțin că nu-și găsește justificare nici recalcularea pensiilor judecătorilor, care se face la fiecare mărire de salariu a judecătorilor în exercițiu.
”Credem că pensia judecătorilor ar trebui să fie achitată după eliberarea din funcție și indexată potrivit regulilor generale stabilite de Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. După mărirea substanțială a salariilor, achitarea indemnizațiilor unice de concediere în beneficiul judecătorilor nu este justificată. Aceasta nu contribuie la asigurarea independenței judecătorilor pe perioada exercitării funcțiilor lor, dar, dimpotrivă, riscă să-i facă mai obedienți atunci când sistemul este lipsit de integritate”, se menționează în raportul ”Drepturile omului în Moldova – retrospectiva anului 2014”.
Amintim că decizia de majorare a salariilor judecătorilor a fostt luată de Parlament încă în noiembrie 2013 și a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014. Astfel, un judecător cu vechimea în muncă de până la 6 ani va primi un salariu echivalent a 3 salarii medii pe economie, cu un stagiu de până la 12 ani – 3,2 salarii medii, iar cu un stagiu de peste 12 ani – 3,5 salarii medii pe economie. Totodată, un magistrat de la Curtea de Apel va obține de la 4- la 5 salarii medii pe economie, în funcție de vechimea în muncă, la fel ca și un judecător la Curtea Supremă de Justiție și cei de la Curtea Constituțională.
În aceeași zi a fost aprobat și un proiect de lege ce prevede sancțiuni de până la 30 procente din salarii pentru judecătorii, care vor admite încălcări la locul de muncă. Anterior magistrații primeau mustrări, mustrări mai aspre și până la eliberare din funcție, fără ca legislația să prevadă și sancțiunii prin reducerea salariului.