Europarlamentarul britanic, Graham Watson, care este și preşedinte al partidului european Alianţa Liberalilor şi Democraţilor şi raportor în dosarul Acordului de Asociere UE-R.Moldova, confirmă faptul că Federația Rusă încearcă să „cumpere anumite părți din R. Moldova, pentru a stopa procesul de integrare europeană”.
Această declarație vine ca o apreciere pentru recentele referendumuri din UTA Găgăuz Yeri, declarate ilegale de către autoritățile de la Chișinău, dar și de instanța de la Comrat. “Nu suntem naivi. Ştim că Rusia încearcă să cumpere părţi din Moldova pentru a stopa procesul de integrare europeană. Noi încercăm să le oferim cetăţenilor moldoveni o viaţă de libertate şi prosperitate, pe care ruşii, că să fim sinceri, nu o oferă”, a declarat oficialul European, într-un interviu pentru Europa Liberă.
De asemenea, oficialul britanic recunoaște că rezultatul acestui referendum „nu va ajuta în relaţiile dintre UE şi Moldova,  dar susţinerea financiară pe care UE o oferă Moldovei ar fi trebuit să convingă lumea de bunele lor intenţii”.  „Dar UE nu va intră într-un război al ofertelor cu Rusia. Dacă Moldova doreşte să urmeze calea europeană atunci va trebui să voteze pentru aceasta”, a mai spus Graham Watson.
În privința provocărilor atât din partea găgăuzilor, cât și a celor de pe malul stâng al Nistrului, deputatul european spune că strategia UE faţă de Moldova se referă la ţară ca la un tot întreg, în care regiunile Transnistria şi Găgăuzia sunt părţi ale Moldovei. „Credem că aceste regiuni ar trebui să respecte Constituţia Moldovei, iar noi vom continuă să lucrăm cu ţară în ansamblu. Desigur, regretăm că atâţia oameni s-au exprimat în favoarea Uniuni Vamale. Recunoaştem puterea extraordinară pe care o are Rusia în ceea ce priveşte oferta economică şi, în consecinţă, trebuie să performăm mai bine”, a conchis oficialul.
Amintim, că pe 2 februarie peste 98% dintre găgăuzi au votat în favoarea declarării indepenedenței autonomiei, dacă Republica Moldova va ajunge în situaţia de a-şi pierde suveranitatea. Tot în cadrul referendumului oamenii s-au expus în favoarea aderării R. Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, şi nu la UE. Prezenţa la vot a fost suspect de mare pentru regiunea găgăuză, de circa 70%, indicând o fraudare masivă a cifrelor, mai cu seama că observatorii au fost în majoritate din partea comuniştilor şi ai Rusiei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE