static-secure.guim.co.ukCo-raportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Valentina Leskaj și Ögmundur Jonásson și-au început astăzi vizita de documentare în Republica Moldova, care va dura până mâine, 23 februarie.
Scopul vizitei eurodeputaților este de informare cu privire la recentele evoluții politice din Republica Moldova, precum și de examinare a condițiilor de detenție preventivă a ex-Prim-ministrului Republicii Moldova, deputatul Vlad Filat și a fostului deputat Grigore Petrenco.
Pe parcursul zilei de astăzi, co-raportorii Comisiei de monitorizare a APCE vor purta discuții cu Vlad Filat și Grigore Petrenco, cu avocații acestora, precum și cu șeful Penitenciarului nr. 13, Igor Juvală.
Agenda vizitei mai include întrevederi cu președintele Parlamentului Andrian Candu, vicepreședintele Legislativului Liliana Palihovici, șeful delegației Parlamentului la APCE, cu conducerea partidelor parlamentare: Marian Lupu, Mihai Ghimpu, Igor Dodon, Vladimir Voronin, precum și cu Valeriu Streleț.
Conform programului vizitei, eurodeputații vor mai purta discuții cu procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, directorul Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Cujbă, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan.
Totodată, co-raportorii Comisiei de monitorizare a APCE mai au prevăzute întâlniri cu reprezentanții corpului diplomatic, ai societății civile, ai partidelor extraparlamentare și ai Congresului Autorităților Locale din Moldova.
La sfârșitul anului trecut, și președintele Comisiei de monitorizare a APCE, Stefan Schennach a vizitat Republica Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE