Joi, 25 iulie 2013, ora 10 , plenul Curții Constituționale se va întruni în ședință pentru a examina sesizarea unor deputați cu privire la eliberarea din funcție a ex-judecătorului CSJ, Valeriu Arhip, se arată într-un comunicat de presă al Curții Constituționale.
Potrivit, srusei, deputații Al-dru Cimbriciuc și Ion Butmalai contestă Hotărârea Parlamentului nr. 314/2012 ”Privind eliberarea din funcție a unui judecător al Curții Supreme  de Justiție”. În viziunea autorilor sesizării, Hotărârea ”nu corespunde rigorilor constituționale”, în special prin nerespectarea procedurii de adoptare, care vizează numărul insuficient de voturi.
CC a admis spre examinare sesizarea și urmează să se pronunțe joi, 25 iulie, ora 10.00.  Alexandru Cimbriciuc și Ion Butmalai au depus o contestare la înalta Curtea, privind o hotărâre a Parlamentului prin care a fost eliberat din funcție fostul judecător al CSJ, Valeriu Arhip, anunță Politik.md.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE