Elevii din toată țara au fost invitați să delege reprezentanți în cadrul Consiliului Național al Elevilor, iar în urma unei selecții, 31 dintre aceștia au devenit membri ai acestui for. Despre instituirea noii structuri de comunicare a anunțat astăzi, 2 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Educației, Maia Sandu, alături de echipa Consiliului, anunță Politik.md.
Potrivit ministrului, în cadrul ședințelor cu reprezentanții Ministerului Educației, elevii vor veni cu doleanțe și propuneri referitor la problemele, pe care le înfruntă în timpul orelor destudii, precum și cu îmbunătățiri pentru curriculă, pentru materialul informațional și didactic sau referitor la anumite obiecte de studiu.
„Toate acestea vor fi evaluate și se va veni cu îmbunătățiri. Ne-am propus să instituționalizăm această structură, pentru a comunica regulat cu elevii despre politicile educaționale, despre cum se respectă drepturile copiilor în instituțiile educaționale din R. Moldova. Astfel se va crea o mai bună comunicare între noi și cei direct vizați, adică elevii”, a declarat Maia Sandu.
Ministrul a mai menționat că ulterior va fi creată și o pagină de facebook în acest sens.
În cadrul Consiliului Național al Elevilor au fost selectați 31 de membri din 108 candidați. Aceștia provin din 26 de regiuni ale țării, fiind respectată și proporționalitatea gender în Consiliu, reprezentanța fiind de 16 fete și 15 băieți.