Ministrul Justiției din România ar putea fi o femeie cu studii și experiență în UE. Potrivit Mediafax, este vorba despre Raluca Prună, o avocată cu experiență vastă în domeniul justiției. În acest emomente ea este audiată de Comisiile juridice ale Parlamentului, comunică Politik.md.
Sursa mai menționează că Raluca Alexandra Prună este licenţiată în drept şi filosofie, are un master în ştiinţe politice şi burse la universităţile „Paris VII” şi „Central European University”, Budapesta.
Aceasta a fost membră fondatoare a Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie” şi al „Transparency International” Romania, unde a deţinut şi funcţia de preşedinte. La fel, Prună a fost coordonator de programe pentru sectorul Justiţie şi Afaceri Interne la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, în prezent fiind jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.