După valul de nemulțumiri al cetățenilor de dublarea taxei pentru parcare la Aeroportul Chișinău, premierul Recean spune că decizia de a crește prețul este greșită
„Problema mașinilor parcate pe termen lung, care blochează accesul pentru parcarea de scurtă durată pentru familii și pasageri, poate fi rezolvată altfel. Am solicitat revizuirea acestei decizii”, a scris Recean
Recent, șeful Aeroportului Internațional Chișinău, Sergiu Vozian motiva că dublarea taxei pentru parcare a fost condiționată de reducerea taxei pentru modernizarea Aeroportului, pe care Guvernul a promis să o lichideze integral. Deși taxa de 9 euro percepută de la fiecare pasager a fost redusă cu 50%, această scădere nu a fost resimțită de pasageri, implicit la costul biletului. Vozian menționa „că tot ce se face, se face în interesul pasagerilor”
La ora actuală, teritoriul din preajma Aeroportului este supraaglomerat de mașinile parcate în zona adiacentă Aeroportului de-a lungul drumului începând din cartierul numit "orașul Aeroportului", aflat la câteva sute de metri.
