Direcotrul Energocom, Victor Bînzari, a declarat, în cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei, că Energocom procură gaze pentru malul drept al Nistrului de pe piața internațională la un preț mai mic față de prețul prevăzut în contractul cu Gazprom. Este prima declarație a unui oficial despre achizițiile de gaz efectuate de Energocom după ce acest subiect a fost trecut în tăcere de fostul guvern Gavrilița

„Vreau să spun că pentru perioada ianuarie-martie, indiferent că noi suntem companie de traderi, noi nu extragem gaze naturale, am avut un preț al gazului puțin mai jos decât cel oferit către Moldovagaz de Gazprom, care este unul dintre cei care au acces la sursă. Deci, gazul pentru această perioadă ianuarie-martie este la un preț de 1.095 de dolari pe mia de metri cubi, fără TVA. În comparație cu Gazprom-ul, care este un producător de gaze, 1.107 dolari este un preț mediu pentru acești traderi. Deci, Energocom-ul, în calitate de trader, a reușit să aibă un preț competitiv cu acel de la Gazprom. Acesta este un lucru important și lumea trebuie să-l cunoască, dar acest preț se formează inclusiv pentru că el este pregătit de cu toamnă pentru a avea rezerve pentru toată iarna. Deci nu putem discuta că a fost o mică schimbare la bursă și noi deja trebuie să avem preț de bursă, lucruri care nu sunt corecte”, a declarat Bînzari.

El a mai declarat că la ora actuală au loc discuții cu mai multe companii, traderi, producători pentru identificarea surselor cât mai ieftine pentru a putea aproviziona țara și pentru următoarele luni. Bînzari a mai spus că în luna aprilie vom avea o inversare a formulei de calculare a prețului gazului de la Gazprom, iar prețul orientativ ar fi de 700 de dolari pe mia de metri cubi.

„Deci, noi ca să fim competitivi, trebuie să identificăm surse ca să fie un preț un pic mai jos”, a spus el.

Totodată, Bînzari a mai spus că tendințele în scădere a gazului la bursele europene nu vor influența prețul gazului în Moldova

„Nimeni din producători nu-ți dă un preț de bursă fix, deci este un preț de bursă TTF plus ceva. Deci, fiecare trader încearcă să aibă și el un profit, pentru că asta este piața în domeniu, iar la acest preț se mai adaugă și costul transportului sau alte chestiuțe care sunt de rezervare a capacității pentru a aduce acest gaz în Republica Moldova. Asta trebuie să fie foarte clar, nu există un preț de bursă pe care îl înmulțești direct la schimbul valutar și tu ai un preț în Republica Moldova, este un preț total diferit la care e clar că se adaugă niște costuri”, a precizat Bînzari

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE