Partidul Republican l-a nominalizat oficial luni pe Donald Trump drept candidatul său la preşedinţie pentru scrutinul prezidenţial din 5 noiembrie. Anunţul a fost făcut în cadrul convenţiei naţionale a Partidului Republican, care se desfăşoară între 15-18 iulie în Milwaukee, statul Wisconsin, notează Agerpres.

Separat, Donald Trump a anunţat luni că-l alege pe senatorul de Ohio, J.D. Vance, pentru a-i fi vicepreşedinte în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie.

"Am decis că persoana cea mai aptă pentru a asuma funcţia de vicepreşedinte al SUA este senatorul J.D. Vance, din marele stat Ohio", a scris politicianul republican pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.

Dacă Trump va fi ales, Vance, care împlinește 40 de ani în august, va fi unul dintre cei mai tineri vicepreședinți din istorie și unul cu doar doi ani de experiență în alegeri. Dar el este o figură strâns asociată cu stilul și opiniile mișcării conservatoare și populiste a lui Trump, potrivit Wall Street Journal.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE