Procuratura militară Bălţi a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a doi militari din cadrul Bazei de aviaţie de comiterea delapidării patrimoniului militar aflat în dotarea acesteia, informează Politik.md.
Potrivit procurorilor, în perioada lunilor august – septembrie 2013, inculpaţii deţinând gradele militare de „locotenent-colonel”, cunoscând că trei caroserii de tip furgon, componente ale autospecialelor din dotarea unităţii militare, precum şi o remorcă, nu au fost luate la evidenţă, le-au sustras ilegal. În continuare, militarii au folosit bunurile în interes personal, iar unele dintre ele le-au vândut la preţuri între 1800 – 8000 lei.
Îndată după depistarea sustragerii, comandantul Bazei de aviaţie şi subalternul acestuia, au recuperat benevol prejudiciul cauzat unităţii militare, recunoscându-şi vinovăţia.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, învinuiţii, cu vârstele de 43 şi respectiv, 40 de ani, riscă până la 6 ani închisoare, cu privare de dreptul de a ocupa funcţii militare pe un termen de până la 5 ani.