Doi deputați, care au semnat declarația de formare a majorității parlamentare, au anunțat că-și vor retrage semnăturile de susținere a candidatului Vlad Plahotniuc la funcția de premier. Și asta în cazul în care PD va insista pe aceeași candidatură, informează Politik.md.
Este vorba despre deputații liberal-democrați: Vladimir Hotineanu și Aliona Goța. Hotineanu a menționat ca părăsește majoritatea parlamentară, dacă până la ora 11:00 nu va fi propusă o altă candidatură la funcția de șef al executivului. El și-a justificat decizia anterioară prin faptul că își dorea să evite alegerile anticipate.
Colega sa de formațiune, Aliona Goța a scris pe pagina sa de facebook că „în condițiile în care această majoritate insistă pe promovarea unui singur personaj, adevarații pro-europeni nu se regăsesc. Mă detașez de această listă și îmi voi retrage semnătura”.
Amintim, că liderul PD, Marian Lupu a afirmat că majoritatea parlamentară îl susține pe Vlad Plahotniuc și că în acest sens a prezentat președintelui Timofti semnăturile a 56 de deputați. Ulterior, însă, numărul semnăturilor a fost de 55. După ce președintele a respins candidatura lui Plahotniuc, democrații au reiterat că insistă pe această candidatură și că urmează să fie din nou prezentate semnăturile majorității parlamentare. 
Vă propunem să citiți în continuare ce a scris Aliona Goța în declarația sa. 
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE