Liderul socialiștilor, Igor Dodon, se ia de istorie. El dorește să publice un manual care se va numi Istoria Moldovei și pe care intenționează să-l distribuie în toate școlile din țară, anunță Politik.md.
Potrivit lui Dodon, socialiștii deja au găsit un grup de specialiști, care vor elabora manualul și îl vor publica în câteva luni. Asta chiar dacă Ministerul Educației s-a pronunțat împotriva modificării obiectului de studiu în școli Istoria Românilor - în cea a Moldovei.
„Am lansat pregătirea acestui manual de istorie a Moldovei, în volum esențial, ca în câteva luni să fie transmis în fiecare instituție școlară. Ne punem scopul, ca cetățenii să se mândrească cu lozinca „Moldova, moldovean, moldovenesc”. Anterior, noi ne-am exprimat categoric împotriva întroducerii istoriei românilor în școli și împotriva deciziei Curții Constituționale”, a declarant Igor Dodon.
Ba mai mult, Dodon consideră că istoria R. Moldova este mult mai bogată decât istoria românilor, istorie care „începe cu multe veacuri mai târziu decât cel al neamului moldovenesc”, susține socialistul.
Liderul PSRM afirmă că după ce guvernarea oligarhică va pleca și va veni o guvernare socială, această disciplină va fi studiată pe larg în școlile din țară. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE