Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon a venit ieri seara, 8 octombrie, în cadrul emisiunii ÎnProfunzime, cu un apel către Partidul Democrat din Moldova. Socialistul i-a îndemnat pe membrii PD să se alăture PSRM şi să formeze o forţă politică unită de stânga.
 
„În premieră vin cu o chemare către PD. Să se determine dacă sunt într-adevăr de stânga şi ce caută ei într-o coaliţie cu unionistul Ghimpu. Vin cu un mesaj către Partidul Democrat, cu o chemare: haideţi să începem crearea unei stângi democratice în R. Moldova”, a declarat Igor Dodon.
 
Potrivit lui, Partidul Comuniştilor devine prea radicalizat, şi acest lucru va fi vizibil mai mult odată cu unirea forţelor acestui partid cu PSD. Dodon mai susţine că decizia de unire a forţelor a luat prin surprindere pe unii deputaţi din PCRM, care au aflat prea târziu despre această decizie.
 
Referitor la plecările deputaţilor din PCRM, Dodon susţine că nu are nevoie de 20 de persoane, ci de cei mai buni. „Sunt câteva persoane care ar putea pleca. Dacă eu dau câteva nume, nu înseamnă că duc negocieri cu ei, pentru că nu am resurse. Sunt persoane profesioniste, cum ar fi Violeta Ivanov, Oxana Domenti, Galina Balmoş, Sergiu Sîrbu, ei sunt profesionişti şi ar putea să se regăsească într-un partid de stânga”, a menţionat Dodon.
 
Amintim, că ieri PSRM şi Partidul „Moldova Unită” şi-au unit echipele. Potrivit informaţiei oferite de liderul socialist, formaţiunea se va numi în continuare Partidul Socialiştilor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE