Liderul PSRM, Igor Dodon a venit cu reacție față de declarațiile de ieri seara ale liderului comunist Vladimir Voronin. Potrivit lui Dodon, toate cele spuse de liderul PCRM nu sunt altceva decât „aberații”.

„Înţeleg frustrarea domnului Voronin. Dumnealui obişnuieşte să împroaşte cu aşa cuvinte de câteva ori pe an, odată cu plecarea unor noi membri din PCRM. Pot să vă asigur că îl vom mai vedea vorbind de o asemenea manieră inadecvată, deoarece în curând vor mai ieşi deputaţi din fracţiunea lui. Trebuie să înțeleagă și să conștientizeze că ei sunt trecutul, iar viitorul aparține altora”, scrie Igor Dodon pe pagina sa de facebook.
 
Menționăm, că președintele PCRM a declarant ieri seara, în cadrul unei emisiuni televizate, că în spatele plecării lui Dodon ar sta Partidul Democrat, iar în spatele lui Vadim Mișin – Partidul Liberal-Democrat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE