Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a recunoscut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că a primit o ofertă din partea unor lideri de partide, care l-au îndemnat să ia funcția de prim-ministru, anunță Politik.md. Deși nu a dorit să spună de la cine a primit oferta, socialistul a menționat doar că propunerea a fost oferită de către cineva din actuala legislatură și viza crearea unei coaliții de centru-stânga.
„Neoficial unii lideri ai partidelor parlamentare spun: domn Dodon, da poate veniți în coaliție cu noi? Centru-stanga, vă dăm funcția de prim-ministru, de guvernare ș.a.m.d. Eu le transmit foarte clar poziția PSRM: noi nu facem coaliții cu hoții, tâlharii, oligarhii și unioniștii. Noi nu facem coaliții cu Filat, Plahotniuc, Voronin și Ghimpu.
Și lucrul ăsta este categoric, el nu se discută. Puteți face tot ce doriți, presiuni, noi am trecut peste toate astea. Însă cu voi, care ați furat miliardele, acum să mergem la guvernare? Întoarceți miliardele, dați-vă demisia, plecați din politică și atunci poate veți sta mai puțin la pușcărie”, le-a transmis Dodon.
În acest sens, socialistul spune că partidul său va face coaliții la nivel local cu reprezentanții formațiunii conduse de Renato Usatîi. „Vom face coaliții cu „Partidul Nostru” în 7 raioane și coaliții în 14 orașe - centre raionale, pentru a avea majoritate”, spune Dodon.  
De asemenea, socialistul a venit cu inițiativa de a modifica Constituția, astfel ca președintele să poată fi ales de către cetățeni. La fel, el a prognozat o situație economică foarte dificilă pentru lunile din toamnă și asta pentru că vor urma scumpiri în lanț și deprecierea monedei naționale.  
Menționăm, că în actualul Parlament există 3 formațiuni de stânga: Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor și formațiunea de centru-stânga, Partidul Democrat. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE