Novak Djokovic a câştigat la Astana al 90-lea titlu din cariera sa, învingându-l duminică pe grecul Stefanos Tsitsipas în două seturi, 6-3, 6-4, în finala turneului ATP 500 găzduit de capitala Kazahstanului. Cu acest succes, Nole și-a asigurat prezența la Turneul Campionilor.
Novak Djokovic a cucerit al 90-lea titlu al carierei. Fostul număr 1 mondial l-a învins pe Stefanos Tsitsipas în ultimul act al turneului ATP 500 de la Astana,transmite Eurosport.ro
Acesta este al patrulea titlu al sezonului pentru Djokovic, după ce s-a mai impus în acest an la Roma, Wimbledon și la Tel-Aviv, săptămâna trecută. După această victorie, Djokovic și-a asigurat prezența la Turneul Campionilor de la Torino, Italia.
În urma acestui succes, Novak Djokovic a cucerit al 90-lea titlu al carierei, fiind la numai două titluri în spatele marelui rival, Rafael Nadal, care are în palmares 92 de titluri. Pe locul al treilea în acest top se află Ivan Lendl, cu 94 de titluri. Roger Federer ocupă locul al doilea, cu 103 titluri, în timp ce Jimmy Connors este în continuare lider, cu 109 titluri în palmares.
Aceasta a fost a zecea întâlnire dintre Novak Djokovic și Stefanos Tsitsipas. Sârbul a obținut astăzi a opta victorie în fața jucătorului grec, scorul fiind în acest moment 8-2. Aceasta este și a șaptea victorie consecutivă a lui Novak Djokovic în fața lui Tsitsipas, ultima victorie a grecului având loc în 2019, la Shanghai.
Ultimele trei întâlniri, incluzând partida de la Astana, au avut loc în finale. Anul trecut, la Roland Garros, dar și anul acesta, la Roma, Stefanos Tsitsipas nu a reușit să îl învingă pe Djokovic.


