Să nu credeţi că mi-am luat o vacanţă de toamnă, sau că mi-am epuizat stocul de ţesătură verbală. Nu, deloc. Am ripostat împotriva unor politici de la Politik, demonstrând că nu politicul ne ajustează politeţea, dar politica corectă ne va aduce Politik-ul pe drumul politicilor cotidiene. Sper că am reuşit, deoarece mi-au băgat promisiunea pe mâini, pe faţă şi pe gură şi aştept ca schimbarea bătută în cuie să nu cadă peste noapte, că nu i-ar sta boierului mândru cu căciula spartă.
Am avut ocazia zilele acestea să intru într-un magazin de anticariat de o frumuseţe rară şi mi s-a rupt inima în două văzând obiectele pe care le-am întâlnit acolo. Mai întâi de toate vă zic că mai toate vorbeau, cântau şi chiar discutau între ele. Aţi ştiut vreo dată că lemnul din care a fost făcută mobila are suflet, răsuflă, are miros şi e un povestitor superb? Dar ceea ce m-a întristat este faptul că unele obiecte erau orfane, altele văduve, care sechestrate, iar o parte chiar furate. Spre exemplu un scaun de prin secolul XIX mi-a povestit despre cele câteva sute de funduri pe care le-a ţinut el în braţe şi putea să-mi mai povestească ore în şir poveşti din cele mai îndrăzneţe, doar că îi auzeam plânsul văduv că a rămas al nimănui şi acum nu are nici casă şi nici masă. În alt colţ un sertar de stejar, vechi şi împuţinat de lucruri, ar ascunde ceva în el dar e gol goluţ. Dacă mai stăteam lângă el mi-ar fi povestit câte scrisori a ascuns şi câte vorbe de dragoste a citit pe furiş din genul epistolar, gen demult uitat şi demodat, de vreme ce au fost născocite SMS-urile.
Uite că am dat de un divan, un cocolaș de divan pe care au stat boieri şi oameni mari. Mda, el mi-a povestit despre acele timpuri când pe el se aşezau cei mai suverani şi cărturari oameni şi puneau multe planuri la treabă. Divan ce miroase a ţară, a neam, a sabie şi ghimpi. O-o-o, e vreme nu prea limpede. Parcă ar semăna cu timpurile noastre de azi. Aud acelaşi dialog între lume şi un înţelept precum că lumea ar fi largă şi lată însă nu pentru bunătăţi ci pentru răutăţi, iar Înţeleptul ar vrea târguri şi cetăţi. Ingenios. Mi-am închipuit deja: Ghimpu ar fi înţeleptul, iar lumea Parlamentul:
Ghimpu: „O, lume, eu după acestea toate şi cinste politicească cer şi poftesc”. Parlamentul: „Fiete, unde între oameni pasă şi ei, precum că bogat eşti ştiindu-te, locul cel mai de sus şi capul mesii îţi voi arăta şi oricare văzându-te, în picioare se va scula şi ţi se va închina”.
Ce spuneţi? Vreţi să ştiţi finalul? E unul foarte simplu. Caut bani cu împrumut să cumpăr divanul. Morala lui e una potrivită pentru toţi. „Copilul neînvăţat dobitoc mic creşte, iară mare făcându-se, bou mare se numeşte”. E un divan de milioane, pe bune vă zic. Aş face un apel la toată lumea să mă ajute să-l achiziţionăm, că e tocmai bun pentru ţara noastră. Şi, precum îmi place să fac regulă în toate, l-aş aşeza în Parlament, duplindu-l cu microfoane şi nu le-aş închide niciodată. Dar cel mai mare lucru pe care îl va face toată lumea e că oricine va ajunge în Parlament va fi nevoie să stea pe acest divan învăţând morala lumii: „Când minţile de spaimă se uluiesc, atuncea şi picioarele se învălătucesc.” Cine mai putea să spună altul decât cel care a fost Dmitrie Cantemir, boierul tuturor divanelor din lume.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE