În discursul său, oficialul a precizat că este important de a sparge mitul, potrivit căruia Moldova nu este interesată de investiţiile ruseşti, precum şi cel conform căruia ţara noastră nu are proiecte mari, de anvergură, de care ar putea fi interesaţi investitorii din  Federaţia Rusă. Valeriu Lazăr a subliniat că autorităţile Republicii Moldova au o poziţie proactivă şi deschidere totală pentru toţi investitorii interesaţi să investească în ţara noastră, atât din Est, cât şi din Vest.
Ministrul Economiei s-a referit şi la oportunităţile investiţionale concrete ale Republicii Moldova, în care bussinesul rusesc ar putea investi, enumerând aici domenii prioritare propuse spre cooperare, cum ar fi infrastructura,  industriile, sectorul agro-alimentar, dar şi cel energetic.
Valeriu Lazăr a trecut în revistă mai multe instrumente investiţionale oferite de Guvernul Republicii Moldova investitorilor străini, inclusiv oamenilor de afaceri ruşi. Un prim instrument la care s-a referit, vizează noua rundă privatizări  a unor întreprinderi cu capital de stat, lansată recent de Guvernul Republicii Moldova. Oficalul a  afirmat că noutatea aceste noi runde de privatizări constă în expunerea la privatizare a unor companii mari, importante, precum Fabrica de sticlă din Chişinău, Floare-Carpet, Armo-Beton, Farmaco, etc., care ar constitui proiecte serioase inclusiv pentru investitorii ruşi. Parteneriatele Publice Private sunt un alt instrument investiţional la care s-a referit ministrul Economiei, notând aici exemplul aeroportului internaţional Chişinău, care va fi oferit în curând de stat în concesiune.
Valeriu Lazăr a invitat cu această ocazie companiile ruseşti să participe la concursul internaţional de selectare a unui investitor pentru acest obiectiv strategic. Parcurile industriale, precum PI Tracom şi alte platforme industriale istorice ce stagnează dar care, prin investiţii, ar putea fi convertite în platforme industriale moderne sunt un alt instrument care ar putea fi folosit de investitorii străini. ”Misiunea noastră este de a-i informa pe oamenii de afaceri ruşi despre aceste oportunităţi investiţionale oferite de Republica Moldova, astfel oferind drepturi egale absolut tuturor investitorilor ” a precizat ministrul Economiei.
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Farit Muhametşin a precizat că Republica Moldova este un partener tradiţional comercial al Federaţiei Ruse. Acesta s-a referit la numărul mare de companii ruseşti la forum, ceea ce denotă interesul sporit al oamenilor de afaceri ruşi pentru dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova. În altă ordine de idei, ofiocialul rus a vorbit şi depre capitalul rusesc existent în RM, dar şi despre faptul că potenţialul investiţiilor ruseşti în ţara noastră este unul mult mai mare.
Amintim că forumul are loc în contextul întrunirii Comisiei interguvernamentale moldo-ruse şi are drept obiectiv promovarea oportunităților investiţionale ale Republicii Moldova. Evenimentul este organizat de Ministerul Economiei, Organizaţia pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exporturilor (MIEPO),  Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Camera de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse, Consiliul Rus de Business pentru Cooperare cu Republica Moldova. Scopul acestuia este de a oferi o platformă viabilă pentru schimbul de informaţii, discutarea problemelor şi perspectivelor dezvoltării cooperării economice bilaterale şi consolidarea parteneriatelor între comunităţile de afaceri din Rusia şi Moldova.
La For au participat agenţi economici care au deja relaţii cu partenerii din ţara noastră, dar şi companii ruseşti care vor să pătrundă pe piaţa Republicii Moldova şi viceversa, sau care intenţionează să identifice un investitor. Astfel, peste 200 de agenţi economici din Rusia şi Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană au participat la forul investiţional moldo-rus.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE