Mai mulţi deputaţi comunişti au propus celor patru foşti colegi care au părăsit fracţiunea, să-şi depună şi mandatul de parlamentar. La rândul lor, cei vizaţi au precizat că nu vor renunţa la fotoliul de parlamentar şi vor activa în continuare calitate de deputaţi independenţi.
“Ar trebui să iasă nu doar din fracţiune, ci şi din Parlament. A plecat acea aripă conservatoare care a discreditat întotdeauna fracţiunea. Slavă Domnului că au plecat”, este de părere deputatul comunist Mark Tkaciuk.
“Cred că electoratul le va da note pentru această decizie, iar partidul va avea doar de câştigat”, a declarat Grigore Petrenco.
Iurie Munteanu susţine că “prin asta nu se termină PCRM. Plecarea lor va contribui mai vertiginos la destrămarea Alianţei pentru Integrare Europeană”.
“Unde au plecat nu ştiu, dar din câte am înţeles, au plecat spre nicăieri. Să nu uitaţi că în acest sens avem exemplul lui Vasile Tarlev”, a conchis Vadim Mişin.