Partidul Democrat și-a asumat astăzi, 17 septembrie, angajament cu 5 piloni, pentru susținerea familiilor din R. Moldova. Și asta în ajun de campanie elctorală, după cinci ani de guvernare în coaliții, anunță Politik.md.
Liderul democraților, Marian Lupu, a menționat că în anii de guvernare au reușit ridicarea calității actului de guvernare, pe când astăzi vor să fie cei care luptă pentru bunăstarea familiei în R. Moldova.
„Acesta este un angajament nu doar politic, ci unul de suflet. Sigur că mulți vor spune că suntem în preajma alegerilor parlamentare, dar, deși am avut un mandat, cu siguranță mai avem multe de făcut. Și este normal să ne luăm noi angajamente”, s-a justificat Marian Lupu.
Cei 5 piloni vizează: 1. Bunăstarea fiecărei familii, prin creșterea economiei RM și oferirea veniturilor decente pentru beneficiul fiecărui copil și familie. Al 2-lea pilon ține de ajutorul oferit familiilor care nasc și au mulți copii, al 3-lea vizează ocrotirea copiilor, prin susținerea părinților. Cel de-al 4-lea pilon se referă la crearea locurilor de muncă, pentru ca familiile să fie unite și să rămână în țară, iar al 5-lea vine să asigure un statut pentru femei în societate, ca acestea să nu fie discriminate, iar drepturile mamelor să fie o prioritate.