Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea pentru controlul constituţionalităţii unor Hotărârii ale Parlamentului privind revocarea și desemnarea directorului general al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Astfel, că demisia lui Victor Parlicov din funcția de director ANRE a fost declarată neconstituțională, anunță Politik.md.
Sesizarea a fost depusă de către deputaţii liberali în Parlament Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega şi Corina Fusu.
Curtea reţine că prevederile articolului 22 din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică nu sunt relevante pentru a elibera din funcţie un director general al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică deoarece activitatea acestora, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică sunt reglementate prin lege specială care prevede o altă procedură de încetare a mandatului înainte de termen.
Curtea Constituţională a admis sesizarea unui grup de deputaţi în Parlament şi a declarat neconstituţionale Hotărârea Parlamentului nr. 180 din 12 iulie 2013 privind revocarea din funcţia de director general al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică și Hotărârea Parlamentului nr. 181 din 12 iulie 2013 privind desemnarea directorului general al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE