Declaraţiile prounioniste ale unor lideri politici pot aduce atât prejudicii, cât şi beneficii vectorului de integrare europeană a RM, susţin analiştii politici de la Chişinău.
Directorul Centrului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, Anatol Ţăranu admite că declaraţiile prounioniste ale Preşedintelui României, Traian Băsescu ar putea crea anumite complicaţii în parcursul de intergrare europeană a R. Moldova, însă acestea nu vor fi în măsură să influenţeze negativ acest proces.
„Dl Băsescu este o figură politică ce déjà pleacă de pe scenă şi declaraţiile lui vizează mai degrabă o perspectivă mai îndepărtată  decât una apropiată. Nu el va determina mersul lucrurilor în viitorul chiar şi apropiat.  Astăzi se pedalează pe varianta că RM îi este mai uşor de sine stătător să se integreze în UE şi deocamdată foarte puţine lucruri vorbesc despre faptul că RM ar putea să-şi piardă statutul de ţară independentă şi suverană. Mai degrabă realizarea visului românesc s-ar produce în componenţa UE”, consideră Anatol Ţăranu. 
La rândul său, analistul politic, Nicolae Negru crede că declaraţiile Preşedintelui Traian Băsescu pot servi doar liderilor de la Moscova, care încearcă să zădărnicească integrarea europeană a R. Moldova. În acelaşi timp, analistul crede că aceste idei unioniste ar favoriza obţinerea mai rapidă a regimului liberalizat de vize de către statul nostru.
“Declaraţiile lui Băsescu ar putea fi incluse de ăştia care destabilizează situaţia în şirul motivaţiilor pe care le aduc în sprijinul acţiunilor lor. Dar numai atât. Cu sau fără declaraţiile lui Băsescu, Moscova interpretează cursul european al RM drept o unire cu România. Dimpotrivă, declaraţiile lui Băsescu ar putea impulsiona acest proces de semnare a acordului, de ridicare a vizelor pentru cetăţenii RM. E mai simplu să ne integrăm în UE şi pe urmă să punem problema unirii cu România”, susţine Nicolae Negru. 
Pe de altă parte, analistul politic Bogdan Ţârdea crede că declaraţiile unioniste ale lui Traian Băsescu ar putea destabiliza clasa politică moldovenească, care, în rezultat, ar putea schimba agenda europeană pe una de unire cu România. O altă consecinţă ar fi că relaţiile statului nostru cu partenerii economici se vor înrăutăţi, iar soluţionarea conflictului transnistrean va fi tergiversată.
“Această agendă europeană a coaliţiei pro-europene poate fi compromisă atât politic, cât şi electoral, coaliţia având şanse serioase de a se prăbuşi la viitoarele alegeri graţie unor acuzaţii că ar promova interesele altui stat. Pe de altă parte, din punct de vedere politic, asemenea declaraţii crează  focare de instabilitate  în Găgăuzia unde deja se discută despre referendumuri de aderare la Uniunea Vamală, la Bălţi. Nu mai vorbesc déjà de faptul că se compromite definitiv formatul de negocieri 5 plus 2 şi procesul de reunificare a ţării, ceea ce evident ar putea duce nu doar la proteste sociale masive cu răsturnări spectaculoase de situaţii, dacă nu şi de putere, dar şi la apariţia unor probleme de ordin economic cu FR şi Ucraina, care au suficiente pârghii pentru a ne bloca pieţele, a expatria gastarbeiterii, a ne crea probleme enrgetice sau de alt gen. Prin asemenea declaraţii Băsescu de fapt fortifică dur de tot opoziţia şi în special PCRM, care nu mai are nevoie de argumente în plus, declarând că integrarea în UE este unirea cu România”, spune Bogdan Ţârdea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE