Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul OSCE, el a menţionat că documentul trebuie să fie „reciproc acceptabil, pragmatic și să permită părților să lucreze în beneficiul populației de pe ambele maluri ale Nistrului”.
„Președinția slovacă este pregătită să sprijine pe deplin acest proces”, a subliniat diplomatul.
După cum a informat anterior INFOTAG, noua rundă de negocieri privind reglementarea transnistreană în formatul „5+2” s-a încheiat în ajun fără semnarea protocolului final.
„Negocierile de la Bratislava au fost constructive, pe alocuri dificile. Părţile au analizat situaţia actuală privind realizarea pachetului „Berlin +” şi au discutat noi domenii prioritare de consolidare a încrederii. Părţile au fost foarte aproape de adoptarea protocolului. Negocierile vor continua în zilele următoare pentru a pregăti versiunea finală a Protocolului de la Bratislava”, a declarat șeful misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, după reuniune.