Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) informează că ieri Serviciul rus ”Rosselhoznadzor”, a permis, sub răspunderea ANSA, importul merelor, perelor, gutuielor, piersicilor, caiselor, vișinelor, cireșelor, prunelor și nectarinelor, comunică Politik.md.
Decizia a intrat în vigoare asăzi și se referă doar la companiile moldovenești aflate în stânga Nistrului, precum și mai multor întreprinderi, în special din UTA Găgăuzia. În legătură cu această decizie a autorităţilor din Federaţia Rusă, MAIA a anunțat că mizează în continuare pe o cooperare reciproc avantajoasă între părţi cu scopul de reluare a livrării produselor vegetale și animale moldoveneşti pe piaţa Federaţiei Ruse.
Totodată, Ministerul susține că nu a fost informat despre criteriile în baza cărora au fost selectate anume aceste companii, însă subliniază că, la moment, sistemul național de asigurare și certificare a calității și inofensivității produselor agroalimentare din Republica Moldova permite garantarea calității acestor produse pentru toate piețele de desfacere.