Alegerile locale generale din R. Moldova vor avea loc pe data de 5 noiembrie. O decizie în acest sens a fost votată de Comisia Electorală Centrală, la ședința din 4 iulie. Cetățenii R. Moldova își vor putea alege primarii și consilierii locali pe 5 noiembrie, iar scrutinul se va desfășura în baza noului Cod Electoral.

Președintele CEC, Angelica Caraman, a declarat la ședință că, potrivit noului Cod Electoral comisia stabilește data alegerilor locale generale fie în ultima duminică a lunii octombrie sau în prima duminică a lunii noiembrie.

Șefa autorității electorale a oferit detalii despre cum se vor desfășura alegerile, în condițiile în care în R. Moldova este prelungită starea de urgență.

„Avem prelungită starea de urgență și este legea care spune că în perioada stării de urgență nu pot fi organizate alegeri sau desfășurate referendumuri, dar în hotărârea Parlamentului privind prelungirea stării de urgență, articolul 6 se spune că instituirea stării de urgență nu afectează desfășurarea alegerilor pe teritoriul R. Moldova”, a explicat Caraman.

Hotărârea CEC privind data alegerilor generale locale urmează să intre în vigoare pe 7 august, adică cu 60 de zile până la alegeri. Atunci va începe perioada electorală, iar după înregistrarea concurenților la consiliile electorale de circumscripție va fi dat startul campaniei pentru locale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE