Comisia Națională de Integritate a constatat astăzi două cazuri de conflicte de interese în care doi subiecți ai declarării și-au angajat rude apropiate la instituțiile pe care le conduc, comunică Politik.md.
În primul caz, primarul comunei Tartaul de Salcie din raionul Cahul,Victor Focșa, nu a declarat în termenul și modul stabilit despre faptul că și-a angajat soția în calitate de contabil-casier în primăria pe care o conduce.
La fel,administratoareaÎntreprinderii Municipale „Centrul de odihnă pentru copii și tineret – Prietenia”, Nina Torpan, și-a angajat fiica în funcția de contabil-șef, iar mai apoi în funcția de administrator adjunct al întreprinderii pe care o conduce.
În ambele cazuri, potrivit Legii cu privire la conflictul de interese în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, persoanele menționate aveau obligația de a lua decizii conducându-se de legislația corespunzătoare și de politica statului în domeniul respectiv, ţinând cont de interesul public și renunțând la intereselor personale.
De precizat că actele de constatare emise în privința lui Victor Focșa și în privința Ninei Torpan sunt pasibile contestării în instanța de contecios administrativ, dar totodată vor transmise Centrului Național Anticorupție pentru aplicarea sancțiunii prevăzute de Codul Contravențional.