Plesnesc de neastâmpăr atunci când cineva cu intenţii bune sau nu prea mă minte pentru a obţine ceva de la mine. M-am întrebat de mii de ori: de ce? Să fie minciuna un mijloc de comunicare pentru a face viaţa mai uşoară, mai bună, mai caldă, mai bogată, mai nu ştiu cum?
Am încercat să clasez minciunile pe categorii. Astfel o primă categorie sunt minciunile de lux. Le-am adunat toate sub titlul „Formula tinereţii elegante”. Ne scăldăm în fiecare zi în complimente de genul: ce bine arăţi, atunci când cearcănele mi-au umflat ochii de nesomnul orelor de noapte pe care le-am înghesuit de dragul unei cărţi sau a televizorului, care până la urmă nu l-am înţeles. Or, ai slăbit atât de mult, ce ai făcut? Nimic, ba mai mult am pus câteva kilograme pe care nici cu bisturiul nu le voi da jos pentru că sunt o fricoasă.
O altă faţă a laudelor frumuseţii o cerşim atunci când încercăm să dăm sfaturi cum şi ce trebuie să mănânci ca să arăţi ca cineva (când ştiu că e oribilă de o ia dracul) sau la care fitness club este mai lăudabil să-ţi iei abonament pentru că acolo poţi găsi vedetele care pedalează din noapte până în noapte biciclete şi sunt antrenori care te vor înveli cu norme siropoase de bicepşi şi tricepşi. Mişto!
O altă categorie am întitulat-o „Iubirea la pas scurt”. La un timp după căsnicie am observat nuanţe de dragoste care nu prea le puteam spune că-s înstelate (atât de des visam la ele), nu aveau parfum (se scutura pe drum spre casă), nu aveau sirop (se termina până la mine). Dar atât de mult găseam în discuţiile bărbaţilor verbe cu superlative glamuroase de genul: eşti unicală, eşti cea mai frumoasă, eşti o gospodină extraordinară.
La un timp am descoperit că cei care vorbeau despre invenţiile ce puteau servi la teze de diplomă pentru obţinerea unui doctorand în domeniu nu erau decât nişte pudrari şi pedalari. Cu adevărat, aveau bagaje de adjective cântărind în kilograme la metru pătrat.
Despre a treia categorie m-am ciocnit atunci când am devenit majoră şi trebuia să mănânc tot ce mi se aducea în ziare sau la televizor în cadrul campaniilor electorale. Am înfulecat promisiuni care mai de care, cu salarii din care puteai să-ţi permiţi acasă un zmeu, şi să ridici un castel de pe care să strigi cu-cu, iar vecinul nici habar să nu aibă. Îmi place clasamentul pe care aleşii poporului ni-l fac pe trepte sau mai bine zis pe ierarhii. Ţăranii să voteze cu ăla, iar intelectualii cu celălalt, studenţii vor alege doar cel mai tânăr. Abia în ultima electorală am dat şi eu de socoteala celor care spun că n-au ce căuta în grădina unuia sau altuia pentru că nu-i electoratul său. De ce mint pe trepte, nu mai înţeleg?!
Cea de-a patra categorie am întitulat-o „fotoliul mincinos”. Ieri m-am dezghiocat în bucăţi înaintea televizorului la emisiunea Lorenei Bogza cu ex-Vladimir Voronin.  Zic „ex” pentru că nu mai cred că va fi un „in”-tro. Cum poţi să minţi o moarte? Cum poţi orbi de bâte şi să nu vezi când ele te învineţesc? Cum poţi rămâne rece când focul te arde până la gât. Cum poţi minţi cu sacul pe cap? Minţim din apărare sau din frică. Minţim lumea sau pe Dumnezeu? De ce se minte? Voi nu ştiţi? Sunt sigură că ştiţi: pentru că nu fac tratament de minte. Şi asta e valabil pentru toate vârstele.
P.S. Vitaminele nu fac rău, doar trebuie înghiţite la fel ca şi minciuna.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE