Deputații au stopat audierea raportului prezentat de către președintele Curții de Conturi, Serafim Urechean, după ce au fost depistate mai multe încălcări în procedura de elaborare a acestuia. Propunerea a parvenit din partea președintelui Comisiei Economie, Buget și Finanțe, Veaceslav Ioniță, care a fost susținută de întregul plen.
În raport a fost depistat un sub-raport de audit al Academiei de Științe (AȘM), care a fost realizat mult mai târziu decât raportul general al Curții de Conturi. Potrivit lui Ioniță, raportul anual, care trebuia deja să conțină raportul auditului AȘM, a fost aprobat fără acesta.
„Dacă se va adeveri că avem de a face cu un fals și o procedură ilegală, avem o problemă. Instituția responsabilă de asigurarea respectării procedurilor, singură nu a respectat procedura. În raportul Curții de Conturi a fost înserat un document, care nu exista. Dacă raportul este de pe data de 3 – documentul este de pe data de 7”, a explicat Veaceslav Ioniță, subliniind că în acest caz, urmează să fie contractată o companie internațională de audit, care va examina situația de la Curtea de Conturi.
Liberalul Valeriu Munteanu a specificat că în acest caz Procuratura urmează să se autosesizeze și să verifice și alte încălcări ale Curții de Conturi, care este acuzată de fals de acte.    
Potrivit raportului CCRM, s-au depistat nereguli de circa 8,2 mlrd de lei la instituțiile de stat. Printre problemele stringente depistate au fost: restanțele la Bugetul public național de 1,5 mlrd lei, nereguli admise la cheltuielile publice - de 600 mln lei, și tranzacțiile prin firmele off-shore, care creează riscuri de evaziuni fiscale. Potrivit raportului de audist, în 2012 au fost identificate 28 de firme fantomă, care au adus un prejudiciu estimat la 127 mln lei. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE