Curtea constituțională se va expune privind cererea de ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, înaintată de avocaţii lui Vlad Filat, informează Politik.md.
Potriit avocaților fostului premier, un articol din Cod de procedură penală contravine Constituţiei. În context, instanța de judecată a cerut în acest caz opinia magistraților de la Curtea Constituțională.
Avocatul inculpatului, Igor Popa, califică gestul drept o mica victorie. Potrivit acestuia, cererea admisă vine după ce avocații au cerut anularea măsurii de arest sub garaţia deputaţilor, însă instanţa a respins cererea și a invocat că nu s-au scurs 30 de zile din momentul când a devenit definitivă încheierea lor prin care s-a stabilit arestul. „Noi considerăm că nici nu trebuie să se scurgă 30 de zile deoarece această normă contravine legii prin care CC a invocat neconstituţionale mai multe articole din Cod, în special, art. 186. Este un pic ilogic să aştepţi să expire 30 de zile şi apoi să ataci la CC. Noi suntem în drept, oricînd apar circumstanţe noi, să solicităm anularea sau înlocuirea. Nu trebuie să aşteptăm nici un termen”, a precizat reprezentantul apărării.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE